Cuvantul „stigmata” provine din limba greaca si inseamna „rana”.

Stigmatele sunt ranile presupuse a aparea spontan si semanand exact cu cele din urma crucificarii lui Iisus pe corpul unui crestin (cele 5 Urme Sfinte). Istoria a  înregistrat primul stigmatic in persoana Sfântului Francisc de Assisi care a prezentat astfel de rani în 1224, cu doi ani înainte de moartea sa. Ulterior, acest fenomen a proliferat, mai ales în mediile romano-catolice si în mare masura între preotii în retragere si calugarite – multe parând a fi deranjate din punct de vedere emotional. (Din 321 stigmatici înregistrati in 1908, femeile predominau într-o proportie de sapte la unu asupra barbatilor.)

Ranile variaza ca tipologie (fante mici, rani în forma de cruce, etc), localizare si alte aspecte, si de multe ori par imitatii ale de picturilor sau reprezentarilor populare de crucificare. Fenomenul nu a fost validat stiintific. Unele stigmate s-au dovedit falsuri si multe altele au ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea ranile lor.

Hristos crucificat – imagine recunoscuta de intregul crestinism (in stânga) ne apare cu celebrele urme ale cuielor in palme, la picioare, urma sulitei centurionului sub coasta dreapta si coroana de spini. In mijloc figura Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226) prezentand aparent aceleasi urme la maini si ultimul, dar nu cel din urma Padre Pio (1887-1968), care a fost beatificat în 1999. Foarte des, Pio aparea in public purtand niste manusi speciale fara degete pentru a ascunde ranile divine.

Stigmatele pot aparea la maini, picioare si uneori au fost cazuri care au prezentat rani la cap. Faptul ca stigmatele apar diferit pe “victimele” Sale este o dovada puternica ca ranile nu sunt cu adevarat miraculoase (Wilson).

Printre imitatori celebri ai lui Iisus sau mai bine spus, printre aceia care au fost prinsi sau banuiti se numara si „sfinti” mai mult sau mai putin pacatosi. Au fost alti cateva sute, deoarece, inclusiv Magdalena de la Cruz (1487-1560) din Spania (care a recunoscut frauda ei atunci când s-a îmbolnavit grav) si Neumann Therese de Bavaria (1898-1962).

Relatarile ne spun ca cea din urma a supravietuit 35 de ani mancand numai “pâinea” Sfintei Euharistii la masa în fiecare dimineata. Ea a fost, de asemenea, declarata a fi clarvazator si capabila de proiectie astrala.

Una dintre cele mai recente stigmatizari, Fr. James Bruce, nu a sustinut doar ca avea ranile lui Isus, dar, de asemenea, ca statui religioase au plâns în prezenta lui. Acest lucru se spune ca s-a intamplat în 1992 într-o suburbie a Washington-ului. El conduce acum o parohie în mediul rural din Virginia, unde miracolele au încetat.

Ranile auto-provocate reprezinta si o chestiune psihologica, ele fiind frecvente în rândul persoanelor cu anumite tipuri de tulburari cerebrale. Revendicarea faptului ca ranile sunt miraculoase este rara si este mai degraba de vina religiozitatea excesiva decat un creier bolnav, insa cateodata ambele participa la joc.

Probabilitatea ca ranile sunt psihosomatice, manifestate de un suflet torturat, pare mai putin probabila în cele mai multe cazuri. Exista doua motive principale pentru care cred ca stigmatele sunt de obicei auto-provocate, mai degraba decât psihosomatice sau miraculoase. In primul rand, un stigmatic nu manifesta niciodata aceste rani de la început pâna la sfârsit în prezenta altora. Numai atunci când aceste persoane sunt nesupravegheate ele încep sa sângereze (Exista o singura exceptie aparenta de la aceasta regula: Rivas Catia).

Si in al doilea rand, regula probabilitatii. Rezonabilitatea ne cere sa alegem intre doua miracole, dar nu ne gandim ca acestea pot fi doar fraude pioase. Toate cele 32 de cazuri inregistrate pana in prezent apartin unor romano-catolici si doar patru unor femei.

Deasemenea, lucru deosebit de interesant, nici un caz de stigmat nu este cunoscut inainte de secolul al XIII-lea când  Isus crucificat a devenit o icoana standard a crestinismului în vest.

Unul dintre cele mai recente cazuri care urmeaza sa fie adaugat la lista de stigmatici pretinsi este Audrey Santo, un copil care a fost într-o coma din anul 1987, atunci când avea trei ani. Ce fel de oameni sunt inspirati de conceptul unui Dumnezeu care ar pune un copil in coma apoi i-ar provoca astfel de rani?

Oamenii par a fi insa avizi, intr-o continua alergare literalmente pentru o anumita experienta religioasa tangibila, si ori de câte ori exista o astfel de posibilitate pentru un miracol, devin cuprinsi de religiozitate. Banii sunt rareori motivul principal, un impuls de obicei fiind reinnoirea credintei, convingerea necredinciosilor.

Oamenii, de asemenea, nu vor sa creada ca Dumnezeu ar permite o durere gratuita si fara finalitate. Le place sa se simta importanti si sa se roage la cei care cred ca au putere asupra lor. Si ce poate fi mai deosebit sau special decât a fi ales sa suferi ranile si chinurile Salvatorului insusi? Ce ar putea sa placa lui Dumnezeu mai mult decât a fii o dovada vie existentei Lui?

Origini si dovezi?

Unii experti insista ca prima dovada de stigmatizare face parte dintr-o epoca anterioara,anume primii ani ai crestinismului. Unul dintre mesajele Sfantului Pavel mentioneaza ca dupa rastignirea lui Iisus, lui si apostolilor le-au aparut aceste semne. Declaratia poate fi interpretata fie literal sau metaforic. Dar este adevarat ca mult mai multe dovezi ale stigmatizarii au aparut în decurs de aproximativ o mie de ani dupa aceea.

Exista unele versiuni care explica de ce stigmatele au început sa apara la începutul secolului actual. Prima versiune spune ca stigmatul a aparut din cauza disputelor teologice care s-au intensificat în secolele XI-XII. Când crestinismul s-a împartit în bisericile catolica si ortodoxa în 1054, catolicii au proclamat ca doctrina Învierea. Apoi, teologii au dezvoltat ideile legate de natura umana a lui Hristos. Primele dovezi ale stigmatizarii apartin acestei perioade.

O alta teorie pune fenomenul pe seara artei iconoclastice din acea vreme. Sau pe coruptia Bisericii si pe nevoia oamenilor de a crede, de a vedea miracole.

Doctorul francez Amber-Gourbet descrie aproximativ 300 de cazuri de stigmatism în secolul al XIX-lea, care s-au bazat pe înregistrari si dovezi istorice contemporane. Dar majoritatea rapoartelor sale sunt declarate azi neautentice. Expertii afirma ca au existat 406  cazuri relativ autentice cu aspectul stigmat în ultimii 800 de ani. Majoritatea au fost catolici (68 %) si altii au apartinut diferitelor secte religioase.

Daca le impartim pe tari ele au fost la inceput apanajul italienilor, in prezent ajungandu-se la japonezi, coreeni, cel putin patru americani, un argentinian si un canadian.

S-a crezut ca este un semn de la Dumnezeu, dar sunt si unii care afirma ca este semnul lui Satan insusi. Biserica este foarte atenta in privinta acestor afirmatii.

Procedura traditionala de canonizare a unui stigmatic impune ca aceasta se poate întâmpla în aproximativ o suta de ani dupa moartea sa. Clerici si experti în medicina numiti de Vatican studiaza îndeaproape fiecare caz aparut. Biserica admite ca stigmatul poate aparea misterios pe oameni. Insa in multe cazuri e vorba de pura isterie si auto-mutilare. În unele cazuri, s-au dezvaluit înclinari spre diferite sindroame clinice sau ca urmare a contactelor cu extraterestri.

Insa pe cazurile autentice experiementele au relevat ca semnele apar chiar daca mainile sunt vindecate.

Alte stigmate corporale au fost raportate într-o serie de traditii religioase. Printre triburile Warao din Delta fluviului Orinoco, un spirit tutelar cunoscut ca “sarpele itiriti” produce niste „deschizaturi in palma”. In buddhism si in arta busshista stigmatele apar adesea.

Apocalipsa 13, 16-18 :

“Si ea ii sileste pe toti, pe cei bogati, pe cei mici si pe cei mari, si pe bogati si pe saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte,
Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.
Aici este intelepciunea. Cine are priceperea sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul acesta este sase sute saizeci si sase.”

O observatie finala, asupra acestei inventii uimitoare si foarte complicata. Se zvoneste ca oamenii de stiinta ce lucreaza asupra acestui proiect lucreaza sub o imensa presiune a mondialistilor. Toti vor, in unanimitate sa perfectioneze acest Bio_Microcip foarte, foarte repede. Aceste presiuni seamana foarte mult cu cele care s-au facut asupra acordului de pace Israelian, PLO/ Israeli Peace Accord, semnat pe 13 septembrie 1993 (n.e. Tot in timpul mandatului lui G. Bush), cu trei zile inainte de a incepe Sarbatoarea Evreilor. Si cum aceste 2 evenimente sunt critice in stabilirea Ordinii Mondiale, poate oare Duhul Sfant sa exercite astfel de presiuni in mintile lor, pentru a termina lucrarea ce va prevesti Sfarsitul Lumii ? Sa nu uitam ce i-a spus Iisus Apostolului Ioan, in Apocalipsa, capitolul 17, versetul 17: “Caci Dumnezeu a pus in inimile lor sa faca voia Lui si sa se intalneasca intr-un gandsi sa dea fiarei imparatia lor, pana cand se vor implini cuvintele lui Dumnezeu.” Sa stam drepti in fata Lui si sa nu se implineasca cu noi :

Apocalipsa 14, 9-11 :

“Si al treilea inger a venit dupa ei, strigand cu glas puternic: Cine se inchina fiarei si chipul ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui,
Va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.
Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei.

Cine au fost Templierii ? Cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare va genera o serie intreaga de opinii, in functie de cel ce raspunde la intrebare.

Crestini, cruciati, anti-crestini, adoratori de demoni sau primul si cel mai mare ordin monastic ce a luptat in timpul Cruciadelor – acestea sunt doar cateva din multele teorii ce-i privesc pe Templieri.

Dupa victoria din Prima Cruciada, un grup de cavaleri, condusi de Hugues de Payens, s-au oferit ca forta militara voluntara Patriarhului Ierusalimului. Aceasta forta militara avea rolul de a proteja crestinii ce plecau in pelerinaj catre locurile sfinte.
Astfel, in anul 1118 AD, regele Baldwin al II-lea le-a oferit Templierilor ca resedinta cel mai disputat loc religios din lume la ora actuala – Templul Mount.

Coincidenta sau nu, cei noua cavaleri au continuat sa fie singurii care formau Ordinul Templierilor timp de exact noua ani. Aceasta pentru ca in anul 1127 staretul Bernard de Clairvaux, din ordinul catolic al Cistercienilor, a alcatuit un regulament de functionare pentru Ordinul Templierilor, ce se baza in mare parte pe propriul regulament de functionare al Ordinului Cistercienilor.

De asemenea, Hugue de Payens face o calatorie spre Vest pentru a obtine incuviintarea Bisericii si pentru a recruta noi membri ai ordinului. In cele din urma, Templierii au acceptat atat cele trei juraminte vesnice suplimentare, in afara juramantului de cruciat, precum si regulile austere cu privire la capela, sala de mese sau dormitoare.

In afara de domeniile pe care le detineau, Cavalerii Templieri erau de asemenea, bogati in “relicve”. Relicvele erau, de fapt, moastele unor oameni, sau ramsitele ale unor obiecte de cult ce apar in povestirile din Noul Testament. Una dintre popularele relicve ale acelor timpuri era o bucata de lemn din “Adevarata Cruce” – crucea pe care fusese rastignit Iisus.

O alta relicva, ce facea parte din “tezaurul” Templierilor, era capul lui Ioan Botezatorul, cel care fusese decapitat dupa ce Irod fusese feremecat de Salomeea. Oamenii Evului Mediu credeau cu tarie in veridicitatea acestor moaste, pe care le si “venerau cu foc”. Dar, dupa cum probabil va inchipuiti, existau si foarte multe falsuri. La acea vreme de exemplu, existau mai multe capete ale lui Ioan Botezatorul in circulatie; de asemenea, existau atat de multe aschii (false) din lemnul “Adevaratei Cruci”, incat se puteau fabrica cu usurinta cateva zeci de crucifixuri.

Templierii se aflau si in posesia Coroanei de Spini, purtata de Iisus, precum si a corpului martirizat al Sfintei Euphemia din Chalcedon (cea despre care se credea ca are puterea de a vindeca). Tot Templierilor le sunt daruite spre pastrare o cruce fabricata din materialul unei cazi folosite de Iisus, precum si o alta cruce de bronz fabricata din ligheanul folosit de Iisus pentru a spala picioarele discipolilor sai inainte de “Cina ce de Taina”.

Totusi, in mai putin de doua secole, Templierii isi vor afla sfarsitul, poate din cauza bogatiei lor, ori din cauza puterii fara limite pe care o detineau. De altfel, se stie ca Filip IV era invidios pe bogatia Templierilor si ca si-a dorit dintotdeauna sa si-o insuseasca.

Indiferent de motivatia pe care o avea acesta, Ordinul a fost distrus cu acceptul Papei Clement V si al regelui Frantei in anul 1307. In acest an, 1307, Filip a dat ordin ca Templierii sa fie arestati pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea regelui Frantei sa le confiste uriasa avere. Pentru a li se putea obtine marturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturati. Aceste marturisiri includeau: scuiparea si calcarea in picioare a crucii, homosexualitate si sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet.

“Indignarea publica a luat amploare din cauza acuzatiilor de venerare a diavolului sub forma unui idol numit Baphomet.” Baphomet era “simbolul templier al ritualurilor gnostice. Figura androgina cu barba de tap si copite despicate are legatura cu zeul cu coarne al antichitatii, Mendes.” ( Peter Tompkins, The Magic of Obelisks.)

O alta teorie sugereaza ca numele de Baphomet este compus din cuvintele “baphe” (baptism) si “metis” (intelepciune). Ambele teorii implica faptul ca Templierii ar fi venerat, in secret cel putin, o invatatura secreta. Mai multi comentatori considera ca din acest punct Templierii a fi devenit gnostici (o doctrina filosofica caracterizata prin includerea filosofiei elenistice in teologia crestina).

Dupa succesul pe care l-a avut Filip in inlaturarea puterii si bogatiei Templierilor, acesta i-a indemnat pe toti ceilalti lideri crestini sa faca acelasi lucru. Sapte ani mai tarziu, in anul 1314, ultimul mare maestru al Cavalerilor Templieri – Jaques de Molay – a fost ars pe rug. Se spune ca acesta i-a blestemat inainte de a arde pe rug, pe regele Frantei, Filip si pe papa Clement V sa moara in acelasi an.
Chiar daca aceasta poveste nu este decat o legenda, dovezile istorice indica faptul ca Papa Clement V a murit la o luna dupa De Molay, iar Filip IV la sapte luni dupa aceea.

Un contemporan ii descria pe Templieri ca fiind “niste lei ai razboiului si miei ai inimii; asprii cavaleri pe campul de lupta, calugari piosi in capela; necrutatori cu dusmanii crestinismului, blandetea intruchipata cu prietenii crestinismului “(Jacques de Vitry).

Sursa : http://news.softpedia.com/news/Templierii-ro-24075.shtml

]]> http://ripzone.wordpress.com/2010/04/22/templierii-si-cateva-dintre-secretele-acestora/feed/ 0 John Doe http://ripzone.wordpress.com/2010/04/17/urme-de-cocaina-pe-dolarii-americani/ http://ripzone.wordpress.com/2010/04/17/urme-de-cocaina-pe-dolarii-americani/#comments Sat, 17 Apr 2010 15:48:09 +0000 Sylar http://ripzone.wordpress.com/?p=351 ]]>

Un studiu recent arată că 90% dintre bancnotele din SUA au urme de cocaină. Este cunoscut obiceiul folosirii bancnotelor răsucite pentru a priza drogul.

Concluziile studiului au fost prezentate la a 238-a întâlnire bianuală a Asociaţiei Americane de Chimie. Yuegang Zuo, specialist al Universității din Massachusetts, a condus testul efectuat pe 234 de bancnote adunate din 18 oraşe americane. Nivelul cel mai ridicat de contaminare cu cocaină a fost constatat pe bancnotele din Washington DC, Boston, Detroit şi Baltimore. Cantitatea de cocaină găsită pe bancnote a variat de la 0,006 la 1,240 micrograme. În 2007, profesorul Zuo făcea acelaşi test. La data aceea, doar 67% dintre bancnote aveau urme de cocaină. Concluziile nu pot fi însă absolute. Contaminarea bancnotelor se poate face nu numai prin intermediul traficanţilor şi consumatorilor de cocaină, ci şi prin alte metode. Un exemplu ar fi aparatele folosite în bănci pentru numărarea banilor.

„Cocaina este un stimulent care creează dependenţă, foarte puternic şi unul dintre drogurile ilicite cele mai folosite în întreaga lume”[1], a declarat Y. Zuo. Echipa sa a testat şi bancnote din Canada, Brazilia, China şi Japonia. Dacă în cazul bancnotelor canadiene s-a constatat o situaţie similară celei din SUA, surpriza a fost provocată de prezenţa drogului pe reminbii chinezi. Se ştie că, până în anii ‘80, regimul de la Beijing a dus o politică severă vizavi de consumul de droguri.

În opinia lui Yuegang Zuo, consumul de cocaină a crescut, şi cauza ar putea fi recesiunea economică.

Sfântul Arhanghel Mihail, Fecioara Maria, Sfântul Charbel sunt doar câţiva dintre sfinţii care au pagini de tip Fan pe reţeaua de socializare Facebook. Mai mult, bisericile pot plăti chiar şi 200$ pentru prezenţa lor în aplicaţia MyChurch, de pe cea mai populară reţea socială online. Slujbele religioase nu se mai transmit doar pe site-ul bisericii. Ele pot fi urmărite de pe o bancă virtuală a bisericii din SecondLife , iar predica poate fi citită şi de pe Tweeter

Cu toate acestea, promovarea intensivă a instituţiilor religioase în mediul online nu aduce rezultate satisfăcătoare. Cel puţin aşa reiese din cel mai recent raport Pew Religion Forum , care arată că, mai puţin de unul din cinci tineri americani recunoaşte că ar fi afiliat unei organizaţii religioase sau că ar participa regulat la întâlnirile bisericii.

Pe de altă parte, raportul arată şi că „tinerii nu sunt mai puţin convinşi decât predecesorii lor de existenţa unor standarde absolute pentru bine şi rău”. De asemenea, sondajul a relevat că deşi mai puţini tineri au astăzi o viaţă de rugăciune activă, cei care se roagă o fac mai des decât tinerii din generaţiile precedente.

Acum sa discutam despre interpretii acestui “gen”:

Sunt in linii mari, doar niste simplii lautari, avizi dupa banii publicului-tinta, care copiaza linia melodica din Orient, si care pun niste versuri de rahat, facuta doar pentru a rima, fara sa aiba o noima. In plus, gramatica lasa de dorit. Oare nu va zgarie pe creieri?! Subiectele principale sunt numai dusmanii, banii si femeile. Da’ nu v-ati plictisit? Ce draq eu as muri draq sa ascult mereu aceleasi versuri cu aceleasi subiecte. Asta inseamna ca, voi manelistii sunteti niste oameni plictisiti, monotoni. Doar un pistol v-ar trebui in gura, si cred ca tragaciu s-ar declansa singur.

Si mai e subcultura din manele. Un om destept si-ar da seama imediat ca maneaua ii insulta imediat inteligenta. Sa stai sa asculti manele inseamna o indobitocire umana, coborandu-te la inteligenta unei bovine. Dar fiecare om este nascut cu un anumit simt al bunului gust. Poate ca aici este problema Romanii, din cauza unor vieti lipsite de calitate, poate ca pe undeva si-au pierdut simtul acesta pentru bunul gust, nemaistiind sa-l aprecieze cum trebuie.

Acum am si io o intrebare pentru cei care asculta manele: “Te duci in strainatate si te intreba un strain pe care abia l-ai cunoscut: “Ce gen de muzica asculti?” si tu zici raspicat: “Manele!”. Acum strainu zice “What is <<manele>>? Si tu ce-i zici? “It’s gipsy music!” iar el zice: “Oh, are you a gipsy!”. Nu vreau sa par rasist, dar se pare ca Romania este confundata de celelalte tari cu etnia rroma. Oriunde, sa recunoastem, rromii nu au imagine prea buna in strainatate. Asa ca, in concluzie maneaua ne cam tiganizeaza.

Acestea fiind spuse, speram ca in creierele voastre sa se ridice constiinta si sa spuna raspicat: “Nu manelelor!”. Eu am transmis mesajul, datoria voastra este sa-l percepeti asa cum trebuie.

In concluzie manelarii sunt prosti . Va multumim !

Aceasta lance despre care s-a spus ca avea puteri miraculoase, s-a dovedit a fi intr-adevar imbatabila in lupte. A purtat-o in batalii imparatul Constantin, cel care a acordat libertate de credinta totala in imperiu, a purtat-o imparatul Teodosius impotriva barbarilor. in anul 410 insa, ea a cazut in mainile vizigotilor care au ocupat Roma si de atunci, trecand de la un rege la altul, a circulat in general prin Franta si prin Tarile Germane.

Pierduta si regasita de mai multe ori, lancea lui Longinus zisa si lancea destinului a ajuns pana la urma in mainile imparatului Francisc I al Austriei, devenind un fel de trofeu sacru al Casei de Habsburg. Lancea nu l-a ajutat insa prea mult pe imparatul austriac, batut de Napoleon ori de cate ori corsicanul a avut chef.

in secolul XX lancea il fascineaza profund pe Adolf Hitler. O contempla pentru prima oara la Muzeul din Viena in 1912, iar din momentul in care intra efectiv in politica, ea il fascineaza constant. Crede ca obtinand-o va deveni invincibil. Dupa Anschluss-ul din 1938, Hitler pune mana pe intregul tezaur al habsburgilor, iar lancea o aseaza in Catedrala Sf. Ecaterina din Nürenberg.

Orasul incepe sa fie bombardat masiv in 1944. Hitler ordona sa se construiasca un buncar special care sa adaposteasca lancea.

Dupa lupte foarte grele, trupele americane cuceresc Nurenbergul la 20 aprilie 1945. Era ziua in care Hiler implinea 56 de ani.

Locotenentul Wiliam Horn primeste misiunea de a cauta si a gasi lancea. Intrarea buncarului special construit este devastata de o explozie puternica. Locotenentul Horn patrunde inauntru si gaseste intacta lancea lui Longinus, la 30 aprilie 1945. in aceeasi seara, dupa muzica de Wagner, radio Hamburg anunta sinuciderea Fuhrer-ului.

Dupa razboi, americanii au returnat intregul tezaur, inclusiv lancea destinului, Muzeului din Viena.

Se pare ca aceasta arma nu i-a ajutat decat pe suveranii care au luptat pentru apararea crestinismului in primul mileniu al erei noastre. Ea nu le-a fost de nici un folos regilor sau fuhrer-ilor din mileniul care tocmai s-a incheiat.

O lectie pentru amatorii de lanci din prezentul mileniu.

Andrei Plesu scria in celebrul sau tratat de angelologie, “Despre Ingeri” , ca nu a vazut ingeri in viata sa – ceea ce nu-l impiedica sa creada cu tarie in existenta lor. Putem face, insa, un exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim ca toata lumea ar vedea ingeri. Ce s-ar intampla atunci? In mod cert, conceptiile noastre despre viata s-ar schimba intr-un mod radical, iar lumea de astazi ar fi inlocuita de o alta, mai spiritualizata, mai putin materialista. Insa, cum fenomenele inexplicabile si manifestarile lor – fie ca vorbim despre ingeri, monstri, vrajitori sau telepati – raman apanajul unui cerc restrans si pestrit, fiecare dovada, cat de marunta, despre existenta lor este cu atat mai pretioasa.

Fotografiile pe care vi le prezentam mai jos au fost realizate atat de pasionati, cat si de (fosti) sceptici. De cateva decenii, ele circula in randul colectionarilor si a iubitorilor fenomenelor paranormale ca un bun pretios, precum moastele sfintilor. Cu toate acestea, DESCOPERA.ro nu garanteaza autenticitatea lor. La fel precum se intampla in religii, se pare ca si in paranormal exista un “talent” – poate cel de-al saselea simt – de a percepe extrasenzorialul. Acest talent a fost oferit aleatoriu, in randul celor alesi intrand minti sclipitoare alaturi de analfabeti, oameni bine intentionati si raufacatori. Tocmai de aceea, in lipsa unei cercetari serioase de care parapsihologia inca nu s-a achitat, este greu sa separam sarlatanii si falsificatorii de cei care au avut / vazut (sau cred ca au avut / vazut) o manifestare suprasensibila autentica. Asadar, o doza minima de agnosticism este sanatoasa pentru ceea ce urmeaza.

10. Madonna de la Bachelors Grove

Aceasta fotografie a fost realizata in cadrul unui studiu efectuat de catre “Ghost Research Society”, in 1991, la cimitirul Bachelors Grove din apropierea orasului american Chicago. Dupa cum ii spune numele, “Ghost Research Society” este o organizatie care se ocupa de studierea fantomelor. Formata dintr-un grup larg de entuziasti, din 1977 “Ghost Research” monitorizeaza toate povestile cu fantome de pe cuprinsul Statelor Unite.

Cimitirul Bachelors Grove exista inca din 1820 si are reputatia de a fi unul dintre cele mai bantuite locuri din America , de-a lungul vremii inregistrandu-se numeroase marturii cum ca aici au fost vazute fantomele unor calugari si a mai multor femei. “Ghost Research” a organizat o “vanatoare de fantome” aici si a “prins-o” pe aparatul de filmat pe femeia din fotografie. Imbracata dupa moda anilor ’60, aceasta sedea pe o banca de piatra in fata unui stravechi mormant al unei familii de emigranti din secolul XIX.

9. Marinarii sidefii de pe S.S. Watertown

Spre sfarsitul anului 1924, petrolierul S.S. Watertown naviga dinspre California spre New Orleans pe Canalul Panama. La 4 decembrie, a avut loc la bord un accident tragic – doi membri ai echipajului, James Courtney si Michael Meehan, curatau un cargou gol; au fost surprinsi de o scurgere de gaze si au murit pe loc. Potrivit obiceiului marinaresc din acele vremuri, au fost “ingropati” in mare. Incepand cu chiar a doua zi, mai multi membri ai echipajului au inceput, terifiati, sa le vada chipurile pe punte si in apa, fenomen care a durat vreme de doua saptamani.

Ajunsi la destinatie, capitanul Keith Tracy a raportat incidentul companiei din New Orleans. Oficialii acesteia i-au dat un aparat de fotografiat si i-au sugerat sa imortalizeze chipurile mortilor , daca acestea aveau sa se arate din nou. In drum inapoi spre San Francisco, capitanul Tracy a revazut bizarele aparitii si le-a facut 6 fotografii, apoi a inchis aparatul fotografic in seiful din biroul sau. Cand a sosit in primul port, capitanul a developat filmul – 5 fotografii au iesit complet negre, una singura a surprins insa fetele transparent-luminescente ale celor doi morti. Aceasta.

8. Fetita din flacari

Pe 19 noiembrie 1995, cand primaria oraselului Wem din Shopshire, Marea Britanie, a luat foc, o multime de gura-casca s-a strans in jurul vechii cladiri, construita in 1905, pentru a privi spectacolul flacarilor, pe masura ce acestea consumau constructia. Un englez care locuia chiar in casa de alaturi, Tony O’Rahilly, s-a gandit sa faca niste poze evenimentului, folosind un aparat cu lentila de 200 mm. Dupa ce a developat fotografiile, O’Rahilly a observat, stupefiat, ca intr-una dintre acestea aparea o fetita transparenta care privea calm, pe geam, la lume, in vreme ce flacarile mistuiau in jurul ei. Din investigatiile politiei si ale pompierilor, niciun copil nu se afla in Wem Town Hall, in momentul izbucnirii incendiului; de asemenea, desi au fost morti, niciun cadavru infantil nu a fost descoperit.

Intrigat, O’Rahilly a trimis fotografia la “Asociatia pentru Studii Stiintifice asupra Fenomenelor Anormale”, o organizatie care verifica autenticitatea fenomenelor paranormale de pe teritoriul Regatului Unit. Asociatia a cerut ajutorul lui Vernon Harrison, un expert fotografic, fost presedinte al prestigioasei Royal Photographic Society, care a examinat cu atentie atat fotografia, cat si negativul original si a certificat faptul ca acestea sunt autentice. Cine este, insa, misterioasa fetita? Pasionatii de paranormal au descoperit ca in 1677, o fetita pe nume Jane Churm, ar fi dat foc cu o lumanare, accidental, casei in care se afla. Incendiul a luat-o pe copila si a mistuit aproape intregul orasel. De atunci, de-a lungul timpului, spiritul lui Jane ar fi aparut la mai multe incendii care au avut loc in Wem.

7. Calugarul de pe Scara Lalelei

Reverendul Ralph Hardy, un cleric pensionar din oraselul englezesc White Rock, a facut aceasta fotografie in 1966, intentionand doar sa surprinda eleganta scara spiralata (cunoscuta si drept “Scara Lalelei”) a sectiunii Queen’s House din Muzeul National Maritim, situat la Greenwich. Dupa ce a developat fotografia, Hardy a observat uimit ca pe scari se intrezareste spectrul unei siluete invesmantate precum un calugar.

Cativa experti foto de la Kodak au examinat negativul si au declarat ca acesta fotografie este autentica. Queen’s House (Casa Reginei) are peste 400 de ani si este un faimos loc bantuit din Anglia, numerosi martori afirmand ca au avut experiente poltergeist, au auzit sunete ciudate sau au vazut fantome aici.

6. Cine este in spatele bunicii?

Carmen Russel, bunica Denisei Russel, o new-yorkeza, a trait pana la varsta de 94 de ani, cand din pricina Alzheimerului si a batranetii, a fost internata intr-un centru de ingrijire si tratament. In primul weekend liber, pe 17 august 1997, Denisa a venit in vizita la ruda sa si a realizat mai multe fotografii. O saptamana mai tarziu, bunica a murit.

In anul 2000, in preajma Craciunului, cand facea ordine prin casa, Denisa Russel a (re)descoperit pozele cu batrana si, privindu-le, a ramas stupefiata. Intr-una dintre acestea – cea de mai jos – in spatele batranei se vede foarte clar silueta unui barbat. Acesta este Dan Russel, sotul lui Carmen si bunicul Denisei. Singura problema este aceea ca barbatul murise cu 13 ani inainte de a fi facuta fotografia, decedand in urma unui atac de cord pe 14 august 1984.

5. Cu moarta in masina

In 1959, Mable Chinnery s-a dus la cimitir impreuna cu sotul ei pentru a vizita mormantul mamei sale. Pentru ca urma sa se mute din oraselul american Forbs, pe coasta cealalta a SUA, la Seattle si nu stia cand si daca se va mai intoarce vreodata la cimitir, doamna Chinnery a facut o serie de fotografii la mormant. Cand au plecat de la cimitir, Mable si-a dat seama ca mai are o singura pozitie pe filmul fotografic si s-a gandit sa-si fotografieze sotul la volan.

Cei doi s-au mutat peste cateva zile la Seattle, iar femeia a developat fotografiile. In ultima poza, in masina, in spatele sotului se poate observa foarte clar silueta translucida a unei femei batrane cu ochelari… nimeni alta decat mama moarta in urma cu zeci de ani.

4. Ultima fotografie a lui Freddy Jackson

Fotografia de mai jos a fost realizata in 1919 si publicata in 1975, intr-un volum de memorii al lui Sir Victor Goddard, un ofiter in rezerva al Fortelor Aeriene Regale din Marea Britanie. In fotografie este un portret de grup cu escadronul lui Goddard care a avut baza la HMS Daedalus si a luptat in primul Razboi Mondial. Intrigant in acest portret este chipul fantomatic care se observa in spatele lui Goddard. Atat ofiterul, cat si pilotii sai, au identificat imediat barbatul care apare in poza – el este Freddy Jackson, un mecanic care lucra la baza Daedalus si care fusese sfartecat, intr-un cumplit accident, de elicea unui avion… cu doua zile inainte de realizarea fotografiei.

Goddard isi aminteste ca Freddy a fost inmormantat chiar in ziua in care a fost facuta poza. Daca ar fi trait, ar fi aparut cu siguranta in imagine, pentru ca Goddard a dorit atunci sa-si fotografieze tot escadronul; urmau sa plece pe front si nu se stia cine si daca se vor mai intoarce. Se pare ca spiritul lui Freddy a tinut cont de dorinta superiorului sau.

3. Fantoma de la biserica

In 1963, in momentul in care si-a luat in primire parohia din oraselul Newby situat in regiunea North Yorkshire din Anglia, parintele K.F. Lord a facut cateva fotografii cu biserica pentru a le trimite fratelui sau. Printre altele, a pozat si altarul. Nu mica i-a fost surprinderea cand a developat fotografiile, iar in cea cu altarul a descoperit o silueta sinistra care aduce cu reprezentarea Mortii cu Coasa. Spectrul din biserica a devenit celebru in randul pasionatilor de fenomene paranormale, dar nu putini au fost cei care au declarat ca poza este cel putin controversata pentru simplul motiv ca este prea clara. Figura inspaimantatoare si modul in care priveste direct spre camera tradeaza faptul ca aceasta parca „sta la poza” – imaginea nefiind, in acest caz, decat o dubla expunere foarte inteligent realizata.

Cu toate acestea, parintele Lord a declarat ca nu se pricepe la astfel de tehnici fotografice si a trimis fotografia si negativul mai multor experti foto al caror verdict a fost unanim: imaginea nu este rezultatul unei duble expuneri. Lord a marturisit ca in momentul in care a realizat fotografia nu a vazut absolut nimic in afara de altar; cei care au analizat imaginea, comparand proportiile au ajuns la o concluzie infricosatoare: aratarea sinistra avea nici mai mult, nici mai putin de 2,7 metri. Biserica din Newby a fost construita in 1870 si, din cate se stie, nu are o istorie bantuita de fantome, poltergeist sau alte fenomene inexplicabile.

2. Moroiul de la Hampton Court

Cazul de la domeniul Hampton Court, de langa Londra, unul dintre locurile preferate de organizat banchete si petreceri ale regelui Henric al VIII-lea (1491-1547) este extrem de recent, datand din decembrie 2003, si a inflacarat sute de mii de pasionati ai paranormalului, intrucat tehnic este vorba despre o fotografie, dar practic avem o intreaga inregistrare video, de aproximativ 1 minut. In prezent, domeniul de la Hampton Court se afla in patrimoniul muzeal britanic, avand ore stricte de vizita. La ora la care s-a realizat inregistrarea, aceste ore se terminasera, iar in sectiunea filmata nu ar mai fi trebuit sa se afle nimeni. Paznicii au auzit la un momentdat niste zgomote puternice, ca si cum cineva ar fi trantit o usa de pereti. Au plecat spre sursa zgomotului, au investigat locul, dar nu au descoperit nimic. Era gol.

Curiosi, au luat inregistrarea video a camerei de securitate (setata sa faca filme alcatuite din poze trase odata la o secunda, ori de cate ori senzorul de miscare se pune in functiune). Astfel, au descoperit cu multa stupefactie o iazma transparenta imbracata intr-un costum de epoca care tranteste de cateva ori o usa. Au cercetat din nou domeniul, dar nu au descoperit nimic nou. Despre fantoma de la Hampton Court exista legende de sute de ani, dar nimeni nu mai reusise sa o fotografieze pana acum.

1. Doamna de la Raynham Hall

Este probabil cea mai faimoasa fotografie paranormala din cate au fost facute vreodata. Castelul Raynham Hall din Marea Britanie avea o reputatie legendara de loc bantuit de catre fantoma lui Lady Dorothy Townshend, o femeie care a murit aici in 1726. Fantoma fusese vazuta, de-a lungul timpului, de zeci de martori. In 1936, un reporter si un fotograf de la revista Country Life au fost trimisi aici pentru a realiza un reportaj despre castel. In timp ce se aflau in cladire, au dat nas in nas chiar cu fantoma. Fotograful a avut prezenta de spirit si a reusit sa o imortalizeze chiar inainte ca aceasta sa dispara.

Raynham Hall se afla in Norfolk si a fost vreme de 300 de ani resedinta familiei nobiliare Townshend, cel mai faimos locatar al sau fiind Vicontele Charles al II-lea, liderul Casei Lorzilor din Regatul Unit. In 1713, un lord descendent al acestuia a luat-o de sotie pe Dorothy, cea mai frumoasa fata a familiei aristocrate Walpole. Insa, in regiune exista un Casanova notoriu, Lordul Wharton despre care un document al vremii scrie ca “era atat de infam incat nicio tanara doamna nu putea sta sub acelasi acoperis cu el mai mult de patru si douazeci (sic!) de ore fara a-si pata reputatia”. Se pare ca frumoasa Dorothy Townshend nu a rezistat farmecelor, devenind amanta lui Wharton.

A murit de tanara, la nici 30 de ani, fiind inmormantata de catre sotul ei in 1726, insa legendele spun ca nu boala ar fi rapus-o si ca, de fapt, nici nu ar fi murit atunci, Lordul Townshend organizand un simulacru de inmormantare cu sicriul inchis. Lordul ar fi aflat de infidelitatea sotiei si ar fi inchis-o in beciurile castelului, de unde nu i-a mai dat drumul niciodata. Motiv pentru care, pana in ziua de astazi, fantoma lui Dorothy ar mai bantui neimpacata domeniul de la Norfolk.

La vremea cand revista Country Life a publicat fotografia, s-a starnit multa rumoare in presa vremii, cazul lui Dorothy ajungand sa fie cunoscut pe intreg mapamondul. Cert este ca de atunci fantoma nu s-a mai aratat. Si chiar daca aceasta este cea mai faimoasa fotografie a unei fantome realizata vreodata, expertii foto sunt impartiti atunci cand vine vorba de autenticitatea ei. O parte a acestor experti cred ca avem de-a face cu un fals, un compozit intre o fotografie a scarilor de la Raynham Hall si una a unei statui cu Fecioara Maria care poate fi gasita in orice biserica catolica. Cu toate acestea, trebuie sa luam in calcul si faptul ca desi tehnica prin care se poate face un astfel de colaj este banala astazi, in 1936 nu exista software de prelucrare a imaginilor, iar asemenea colaje cu efect de transparenta ar fi necesitat luni bune de munca in laboratorul foto, fara a avea rezultatul garantat.

sursa : Descopera.ro

Ceea ce este impresionant la un fenomen paranormal extrem, asa cum este poltergeistul, este faptul ca s-a manifestat in toate culturile lumii, inca de la inceputuri sub, strict, aceleasi caracteristici. Oameni care nu aveau cum sa se cunoasca, descriu experiente inspaimantatoare identice, si asta nu de ieri sau de azi, ci inca din cele mai vechi timpuri. Poate cea mai veche mentiune scrisa a unui fenomen de tip poltergesit vine din secolul I d.Hr., atunci cand istoricul roman de origine evreiasca, Flavius Titus, mentioneaza cazuri de „posedare” si „bantuire”, in termeni identici cu cei care descriu astazi activitatile poltergeist. Jacob Grimm, unul dintre celebrii frati Grimm, descrie in a sa Deutsche Mythologie, un amplu tratat de mituri si legende germanice, o serie de cazuri tipice de poltergeist. Cel mai cunoscut este cel care a avut loc la Bingen-am-Rhein, in anul 305, atunci cand in casa unui localnic oamenii au inceput sa fie ridicati in aer, aruncati din pat si loviti violent de o forta nevazuta. Marturiile vremii sustin ca pietrele se ridicau singure si erau aruncate spre trecatori de o mana invizibila, in timp ce acelora care indrazneau sa se apropie, aceeasi forta le sfasia hainele. In tot acest timp, in locuinta afectat de fenomenele misterioase se auzeau zgomote puternice si glasuri galagioase ale unor oameni ce nu puteau fi vazuti.

In calatoria pe care a efectuat-o in jurul Tarii Galilor, in 1191, preotul cronicar Giraldus Cambrensis nota in ampla sa lucrare, Itinerarium Cambriae, o intamplare pe care nu avea sa o uite niciodata. Acesta afirma ca intr-o casa din Pembrokeshire isi gasisera loc „spirite necurate”, si ca acestea aruncau murdarii si obiecte dure care persoanele aflate in apropiere. Mai mult, „spiritele” se adresau martorilor uluiti si, nu o data, au dezvaluit multimii secrete din vietile intime ale unora dintre cei prezenti.

Nu mai putin faimos este cazul „Tobosarului din Tedworth” din Anglia anului 1661 . Intamplarea a fost mentionata de filozoful Joseph Glanvill in lucrarea Saducismus Triumphatus, si face referire la intamplarile terifiante care au avut loc dupa arestarea unui tobosar vagabond. Acuzat ca obtinea bani prin mijloace necuvenite, tobosarul a fost inchis, iar toba sa a fost confiscata. Nu era decat inceputul cosmarului pentru locuitorii micutei asezari medievale. Imediat dupa arestare, pe timpul noptii, oamenii au inceput sa aude sunetele puternice ale tobei cu toate ca nimeni nu il putea vedea pe cel care provoca teribila harmalaie, iar manifestarile misterioase au durat saptamani in sir.

Iar daca la aceste intamplari o adaugam si pe cea din 1817, denumita „bantuirea vrajitoarei lui Bell”, un caz de altfel celebru in Statele Unite, nu putem decat sa intregim un tablou sumbru al fenomenelor poltergeist din istorie. Numerosi martori oculari au declarat ca la ferma lui John William Bell Sr., din Tennessee, au avut loc o serie de evenimente inexplicabile in anul de gratie 1817. Totul a inceput in momentul in care Bell Sr. a intalnit un animal nemaivazut, de o statura uriasa. Acesta avea trup de caine si cap de iepure, si a reusit sa fuga inainte de a fi prins in catarea armei de catre fermier. Imediat dupa aceasta intalnire, voci ale unor creaturi nevazute au inceput sa se faca auzite noapte de noapte. „Spiritele” radeau lugubru si atacau oamenii care venea in vizita la ferma. Intr-un final, ele au incetat in momentul mortii misterioase a lui John William Bell Sr. Langa trupul inert al acestuia a fost descoperit un flacon ce continea un lichid necunoscut. Testat pe pisica familiei, lichidul s-a dovedit a fi o otrava extrem de puternica si de rapida. Nimeni nu stie cine i-a dat flaconul fermierului si nici cum a fost acesta convins sa ii bea continutul.

Poltergeist in secolul XX
1972. Thorton Hearth, Anglia.  In casa unei familii de mici industriasi englezi urma sa se petreaca unul dintre cele mai inspaimantatoare cazuri de poltergeist inregistrate vreodata.

Totul a inceput in luna august a acelui an, 1972. Trecuse de miezul noptii atunci cand membrii familiei in cauza au fost treziti de zgomotul asurzitor al radioului care pornise, pare-se, de unul singur si, in plus, isi si schimbase frecventa pe cea a unui post strain. Strania intamplare a fost urmata de caderea abajurului uneia dintre veiozele din casa. Doar coincidente ciudate, si-au spus proprietarii locuintei. Aceleasi intamplari au inceput insa sa se repete cu regularitate. Radioul pornea in timpul noptii in timp ce abajurul incepuse sa sara din ce in ce mai departe prin camera. Era doar inceputul unor fenomene care aveau sa se intinda pe aproape patru ani.

Intamplarile s-au agravat in Craciunul aceluiasi an. Familia ingrozita a descris cum pomul de iarna a inceput sa se zguduie violent, scuturat parca de o entitate nevazuta, iar un ornament a zburat prin incapere lovind pe unul dintre membrii familiei. Incepand din acea zi, zgomote de pasi si voci ciudate au inceput sa se auda in camerele in care nu ar fi trebuit sa se afle nimeni. Usile se deschideau cu zgomot, izbindu-se de pereti, iar becurile electrice din casa se aprindeau si se stingeau fara ca vreo persoana sa actioneze intrerupatoarele. Prietenii familiei au asistat neputinciosi la drama celor din casa si au propus acestora sa cheme mai multi preoti care sa le binecuvanteze locuinta. Dar acest lucru nu a facut decat sa inrautateasca lucrurile. In prezenta a numerosi martori, printre care politisti, preoti si chiar ziaristi, fenomenele terifiante au continuat. Scaunul pe care se afla unul dintre politisti s-a ridicat impreuna cu acesta in aer, prabusindu-se apoi pe podea. Obiectele au inceput sa zboare prin casa si sa ii loveasca pe cei prezenti. Cele patru sedinte de exorcizare a casei nu au dat niciun rezultat.

In disperare de cauza, familia a apelat la un medium. Acesta le-a spus ca in locuinta se afla trei spirite: cel al unui fermier pe nume Chatterton, al sotiei acestuia si al unei batrane carunte, care poarta un sort alb de bucatarie. Se parea ca spiritele devenisera violente pentru ca locuinta, pe care o considerau a lor, fusese ocupata de straini. Spre surprinderea tuturor, atunci cand au fost verificate arhivele primariei locale, s-a aflat ca, intr-adevar, un anume Chatterton locuise in aceeasi casa undeva prin secolul al XVIII-lea. Familia a parasit locuinta dupa ce membrii sai au declarat ingroziti ca pe ecranul televizorului aparuse chipul lui Chatterton. Acesta nu spunea nimic, dar parea sa ii urmareasca cu o privire amenintatoare pe cei aflati in fata televizorului. Odata cu plecarea proprietarilor, orice fenomen poltergeist a incetat si nu a mai fost raportat niciun alt incident de catre cumparatorii casei.

Iar acesta nu este decat unul dintre miile de cazuri raportate anual in intreaga lume.

Poltergeist VS Stiinta
Termenul impamantenit de poltergeist vine din limba germana si s-ar traduce prin „spirit zgomotos” (poltern – a face zgomot, geist – fantoma, spirit). Ideea care a dus la aparitia unui asemenea cuvant a fost aceea a entitatilor nevazute care se manifesta violent, mutand obiectele si facand sa leviteze oameni si animale. A existat initial o confuzie intre aparitiile fantomelor, asa numitele bantuiri, si poltergeist. Specialistii in paranormal considera insa ca aceste doua manifestari sunt, in realitate, complet diferite.

Daca in cazul bantuirilor este vorba de spiritul unei persoane decedate intr-un anume loc, in cazul poltergeistului este posibil ca fantomele sa nu existe deloc. Cel mai probabil, sustin oamenii de stiinta, este vorba de o forma puternica, inconstienta si incontrolabila de psihokinezie. De altfel, numele stiintific pentru astfel de fenomene este Psihokinezie Spontana Recurenta (RSPK). In atari situatii, se pare ca o persoana influenteaza, fara sa vrea, aparitia cazurilor de poltergeist. In plus, chiar daca impart elemente comune (aparitiile, zgomotole, mirosurile si miscarea obiectelor), bantuirile si poltergeistul se diferentiaza prin modul de manifestare. O bantuire nu este niciodata violenta, desi spaima este probabil al fel de mare. In cazul poltergeistului, pericolul la adresa celor vii este extrem de mare si se poate solda, uneori, chiar cu moartea celor prezenti.

Atunci, ce anume genereaza aparitia unor fenomene de acest gen?

Lasand la o parte farsele si glumele nesarate ale unora, cazurile de poltergeist care se afla in afara oricarui dubiu au la baza prezenta unui agent uman. Cercetarile au demonstrat ca, in majoritate, astfel de agenti sunt reprezentati de adolescenti si copii. Cea mai plauzibila explicatie stiintifica, daca o putem numi astfel, este aceea ca schimbarile hormonale majore din perioada pubertatii, intensitatea maxima a trairilor, specifica varstei copilariei si adolescentei, pot activa anumite parti ale creierului vinovate de producerea psihokineziei. In astfel de situatii, au loc fenomene de tip poltergeist. Este deja celebru cazul in care birourile unei companii germane au fost afectate de aceleasi zgomote inexplicabile, de obiecte care zboara fara motiv si de geamurile care se spargeau fara a fi fost atinse. „Vinovata” de situatie s-a dovedit a fi o secretara care, fara sa realizeze, genera intregul spectacol grotesc. In momentul in care a fost eliberata din functie, fenomenele poltergeist au incetat.

Evident, exista si sceptici care sustin ca in intreaga lume exista zeci de milioane de adolescenti care au trecut prin traume sau care sufera din cauza modificarile hormonale. Si cu toate acestea, doar un procent extrem de mic din randul acestora ajunge sa genereze cazuri de poltergeist. Ce anume se poate spune despre situatiile in care a fost dovedit ca fenomene paranormale aveau loc fara ca in apropiere sa se afle vreo persoana cu probleme de natura emotionala? In aceeasi ordine de idei, ce explicatii pot fi oferite acelor manifestari in care se aud voci, si asta in situatia in care toti cei prezenti sunt monitorizati atent? Evident, religia poate oferi o explicatie. Demonii sau, mai rar, spiritele care nu au reusit sa isi gaseasca drumul catre Lumea de dincolo, se intorc printre cei vii. Prezenta lor poate fi una prietenoasa sau poate deveni violenta, in functie de personalitatea fiecarei entitati. Ramane la alegerea fiecaruia ce explicatie i se pare mai plauzibila.

Un singur lucru este insa cert. Faptul ca astfel de fenomene apar in toate colturile lumii, in culturi si medii diferite, ca sunt relatate de mii de ani si ca natura lor ramane inca una inexplicabila, face ca poltergeistul sa fie, probabil, cel mai mare si mai complex mister din lumea activititatilor paranormale.

sursa : Descopera.ro